tău, pe care ţi-l scrijelisem cu dor într-o noapte, nu foarte demult…
gref necurăţat îndeajuns,
figura ta ascunde amarul
în colţul gurii
numai atunci când zâmbeşti.
copil bătrân,
coborât din altă galaxie
în poveştile ca nişte globuri
de grele
ale tuturor muritorilor şi nemuritorilor,
privirea ta deschide neclintit
lumi fremătânde
şi la fel de lungi
ca nişte găuri negre.
searbadul îţi înverzeşte
pe piele
griul prinde gust,
pentru că le hrăneşti din tine
şi ele se trezesc la viaţă.
de tine pot să mă îndepărtez,
pe tine pot să te uit
dar nu minciuna ta,
marea şi tulburatoarea ta
minciună, aceea că
eşti dulce, amabil şi nesigur,
când
duritatea ţi se citeşte
în întredeschiderea buzelor
la fel de clar ca plăcerea
în linia dintre pulpele unei femei;
când
ochii îţi scapără marmură
şi cuţite -
dacă nu mă pierd în căldura puternică
a primelor note, ca într-un parfum care îţi fură capul;
când
sudoarea întregului neam omenesc
se arcuieşte la tine pe frunte
şi oboseala unui şir de secole
îţi ridează sprâncenele
peste ochii tineri,
pentru doua clipe numai;
când, aspru-candid,
fiecare por al tău zugrăveşte
în linia nasului
pomeţii molateci
curbura obrajilor
fermitatea bărbiei alunecând
imprevizibil şi dulce
în gropiţa nerasă,
şi mai ales în tristeţea nevorbită
din colţul gurii
atunci când zâmbeşti,
mai ales acolo,
un bărbat amar
ca un gref necurăţat îndeajuns.
aşa că
de tine pot să mă îndepărtez,
pe tine pot să te uit,
dar nu şi pe bărbatul ăsta.
***
acum îţi mulţumesc, din nou, că mi-ai găzduit visele pentru o vreme.



Murmure