better?

;-p

te iubesc, alina.

despicătura.

oricât de copleşitoare pornirea dinăuntrul tău,
oricât furtuna de nisip,
oricât de ascuţită crăpătura in trunchiul solid al eului,
sau de abruptă…

îşi pierde din putere atunci când găseşti impertinenţa să te gândeşti:
hm. ce interesant.

…oricât de completă disocierea
şi de migdalată,
ca o sculptură geamănă în faţa ochilor mei.

…în total, sunt toate trei.

cetatea-meduză

îmi construiesc înăuntru o cetate flexbilă ca o meduză, cu ziduri groase şi albe până la cer şi creneluri din marmură prietenoasă, cu turnuri bine-cunoscute şi metereze din spatele cărora am dreptul să nu mă tem. atunci când mă împresuraţi şi îmi impun(eţi) să rămân funcţională şi prezentă, cetatea îmi e mai necesară ca oricând, dar e şi mai mult ca oricând nevoie să o camuflez… pentru astfel de cazuri, am investit în multi-funcţii ale cetăţii-meduză: poate deveni translucidă şi mai rece decât gheaţa, sau maleabilă şi confortabilă precum lutul.

poate să ia una din formele pre-setate în matricea ei, ori să izbucneasă în combinaţii originale cu valoare adaptativă. uneori e o stare de detaşare, alteori se contopeşte cu carcasa omului care îmi vorbeşte de la 2 metri, de pe scaun, lăsându-i vii şi diluaţi numai ochii.

uneori îmi dă să ascult asta, alteori ascultă de asta. de fiecare dată e nevoie să îmi susure din toate fibrele ei bătrâne şi victorioase nu moare nimeni sau asta e, hai să vedem acum şi mai ales asta eşti şi cu Dumnezeu înainte.

uneori mă leagănă precum valurile mării cărora aproape le simt gustul. alteori mi se scurge prin tâmple, încheieturi, degete, genunchi şi uter, nutritiv ca un lapte rece.

uneori se împrăştie estival în membrane rupte către oameni, iar atunci durerea se îmbujorează de atâta bucurie şi deschidere. alteori îşi adună efuziunile precum o cloşcă puii, îşi strânge tentaculele într-un ghem dur şi taciturn ca un arici. iar înainte de asta le-a şi scuturat bine, într-o compulsie de ascetism nemilos. dacă te lipisei de ele… acum o să cazi, în orice poziţie se nimereşte: la Cetate este ora închiderii. îmi pare rău. noapte bună.

acvariul cu valuri

vreau şi eu să ştiu, dintre cei care citiţi aici, dacă aţi păţit asta: să vă umpleţi de multe lucruri de spus unei persoane, şi să simţiţi asta acum, şi să ştiţi că dacă nu le spuneţi acum, se vor mai domoli…
nişte lucruri pline de conţinut, care contează, care “atârnă” în bagajul afectiv, care îşi pun amprenta în relaţia pe care o cultivaţi cu persoana asta…
nişte lucruri distincte precum nuanţele, şi mişcătoare precum valurile.
acum sunt aşa, dacă nu le spui acum, până mâine îşi restructurează dinamica… mâine deja vor deveni o concluzie.
acum eşti un acvariu cu valuri. (da, acvariu cu valuri.) mâine acvariul va fi gol sau apa din el statică. mâine nuanţele vor fi devenit o culoare omogenă.
mâine deja vor fi o atitudine.
aşa că ori scufunzi destinatarul azi în valurile care ii revin, ori nu – şi ele se omogenizează în atitudinea ce îi va reveni de mâine…

să omiţi, pur şi smplu, nu poţi şi nu poate. se trece prin ele, one way or another – aware of it or not…
într-o relaţie, dinamica e continuă…nu există static. staticul este o fază…sau un pas, în timp ce mergi…ce chestie…

***
deja s-au domolit…

încântător

sunt încântată cobză.
în-cântată…
toată numa cântec.
suntem încântaţi: adică “înăuntrul nostru cântă” sau “suntem într-un cântec”
nu?
deci dacă tu mă încânţi pe mine, înseamnă că tu mă înăuntru cânţi.
cum cânta mistery-guy în metrou şi urma să-l întreb dk nu vrea să fie prietenul meu. tot coboram amândoi la unirii. ca să nu termine de cântat…
cântă-mă în continuare pe dinăuntru
nu cobor la altă staţie
încântă-mi continuarea
would that suit you?

eşti încântător.
sunt îndrăgostită cobză.