portretul

tău, pe care ţi-l scrijelisem cu dor într-o noapte, nu foarte demult…

gref necurăţat îndeajuns,
figura ta ascunde amarul
în colţul gurii
numai atunci când zâmbeşti.

copil bătrân,
coborât din altă galaxie
în poveştile ca nişte globuri
de grele
ale tuturor muritorilor şi nemuritorilor,
privirea ta deschide neclintit
lumi fremătânde
şi la fel de lungi
ca nişte găuri negre.

searbadul îţi înverzeşte
pe piele
griul prinde gust,
pentru că le hrăneşti din tine
şi ele se trezesc la viaţă.

de tine pot să mă îndepărtez,
pe tine pot să te uit
dar nu minciuna ta,
marea şi tulburatoarea ta
minciună, aceea că
eşti dulce, amabil şi nesigur,

când
duritatea ţi se citeşte
în întredeschiderea buzelor
la fel de clar ca plăcerea
în linia dintre pulpele unei femei;

când
ochii îţi scapără marmură
şi cuţite -
dacă nu mă pierd în căldura puternică
a primelor note, ca într-un parfum care îţi fură capul;

când
sudoarea întregului neam omenesc
se arcuieşte la tine pe frunte
şi oboseala unui şir de secole
îţi ridează sprâncenele
peste ochii tineri,
pentru doua clipe numai;

când, aspru-candid,
fiecare por al tău zugrăveşte
în linia nasului
pomeţii molateci
curbura obrajilor
fermitatea bărbiei alunecând
imprevizibil şi dulce
în gropiţa nerasă,
şi mai ales în tristeţea nevorbită
din colţul gurii
atunci când zâmbeşti,
mai ales acolo,

un bărbat amar
ca un gref necurăţat îndeajuns.

aşa că
de tine pot să mă îndepărtez,
pe tine pot să te uit,
dar nu şi pe bărbatul ăsta.

***

acum îţi mulţumesc, din nou, că mi-ai găzduit visele pentru o vreme.

băiatul din turtă dulce

mi-a spus, într-o zi:

“sunt bun de rupt în bucăţi
ca şi când aş fi din turtă dulce
deşi vremea mea a cam trecut
şi nici copiii nu mai râvnesc la vreo bucată

mi-au cazut nasturii de zahăr
şi dor de-o muşcătură îmi cam e
decolorat doar fărâmiţe las în urmă
pe-un raft de prăvălie sunt uitat

dezintegrare e pe ordinea de zi
doar privitor în apă sunt acum
nu doare, este bine – ce minciună
unde mi-e gândul dus nici tu nu ştii

înfăşurat în celofanul plin de praf
curat pe interior şi pregătit cu mult talent
de soare însă ars, cu crăpături de la rutină
şi expirat, dar nu m-aruncă încă nimeni

aşa departe văd întreaga lume
şi-aşa de ne-nsemnat şi fără vină
băiatul trist din turtă dulce care
nici creier n-are, doar un amestec de rugină”

şi azi mi-a adus figurine din turtă dulce.

ce se întâmplă când nu te vezi mult timp cu o prietenă din liceu

- auzi vreau şi eu să te întreb ceva…
şi spune-mi şi mie sincer…
tu faci yoga, reiki sau ceva aşa spiritual?

- haaaaa?
mă laşi proastă.
nu.

- just asking

- de unde-ţi veni

- păi…pt k tu eşti mereu aşa mai secretoasă…

a venit moşu!

pe barză
şi cu ea în braţe. pe ea o cheamă Kyralina Sophia.

his kids’ party

îmi împăturesc frumos senzaţia de vomă de leşin şi ies în lume în camera cea largă, nu ca inima mea cu articulaţiile mâncate. acolo mă aşteaptă mulţi copii de patru ani pe mine, căpcăunul, să le cânt jucării de când eram eu mic şi credeam în dragoste fără sfârşit. ochii lor îmi răscolesc baloanele colorate şi îmi pictează fluturi şi mitraliere pe tâmplele creţe de oboseală şi lipsite de bucuria de a trăi. culorile cresc în relief. ce frumos…

de partea cealaltă a lumii celei mai apropiate, mă iei de-un colţ şi mă presari în cafeaua târzie. mai fac valuri şi acolo, că în tine nu mai e loc. o să mă-nghiţi, să văd eu cum e!
de cealaltă parte a ferestrei cu veselie, inima ta macină, fără să-mi spună, batoane de scorţişoară peste fruntea mea care arde. copiii mei chiuie, copilul din mine tânjeşte după-un playmobil, iar copiii din tine îşi aşteaptă rândul să-şi scufunde tatăl în sufletul altei femei. te iubesc. cât de mult aş vrea să înţeleg…