Am uitat să înşir cuvintele armonios
şi plăcut, ca într-un şirag de mărgele.
Ştiu doar să le torn,
cum torni apa într-o căldare nepretenţioasă, din acelea din care se hrănesc porcii.
***
Am jignit cuvintele cu lenea. S-au dovedit prea nobile pentru caracterul meu mioritc. Aşa că au devenit inaccesibile.
Acu’ încerc să mă revanşez… faţă de mine, constrângându-le printr-un blog să-şi dezvăluie contururile din terciul mental în care s-au uniformizat, cu puţină ignoranţă regretabilă din parte-mi. Ca un lapte cu melci în care, după două ore de uitat în farfurie, conchiliile nu mai înoată îndrăzneţ în albul fierbinte, ci au adormit, reci, într-o masă semisolidă cu vagi denivelări anoste.
Mi-am pierdut îndemanarea de a a simţi curgerea vieţii. Dar fac eforturi să o regăsesc.
Viaţa curge frumos.
Nu te mai porţi urât nici cu porcii, pentru că nu mai vreau să plângi decât de fericire.