Acum şi mâine şi-n fiecare noapte:

nemernicie de beznă, te urăsc.

Răsari din senin, când e lumea mai albă şi-mi împotmoleşti toate gândurile. Voinţa mea e diurnă, matale mi-o prelucrezi până mă laşi numai cu resturile-i de îndârjire selfdistructivă. Nu mă pot articula şi nu pot construi. Crezi că lumea apasă pe pause pentru mine când îmi vii tu în vizită? Nu drăguţă, oamenii cu cap îşi alimentează bateriile fizico-psihico-cognitive pentru lucrurile în devenire şi măreţe pe măsura fiecăruia, care îi iau în primire la prima oră (şi asta tot pe măsura fiecăruia). Aşa făceam şi eu, dar m-am săturat să mă supun atotcuprinzătoarei tale întunecimi. Nu mai sunt prietenă cu cearşaful. Nu mă mai claustrez în turnuleţele de fildeş din castelele nebănuitelor lumi ale somnului. Nu-mi mai iasomiez gândurile în vise, pentru că spui tu că a venit ora de culcare. Chit că rămân în suspans, chinuite şi dezarticulate, ruâgndu-mă pe şopteşte să le-aplec puţin în pernă. Chiar dacă valsez prin zăpadă mâine dimineaţă ca un zombie îndrăgostit şi stângaci şi percep lumea într-o dimensiune tare aparte… Aşa aşa, vine sesiunea o să-mi spui, să te ascult şi să mă odihnesc. Da ce eşti tu, mama? Nu nu cucoană, ţi-am dibuit viclenia, făţărnicia ta mi-e clară ca lumina zilei acum. Vrei să domini, ăsta e scopul, unicul, asta e sensul existenţei tale. Ete, eu îţi fac în ciudă. Că ăsta e proaspăt proclamatul scop al existenţei mele nocturne.

Cum .. ce fac? Şi ce dacă pierd vremea pe net? Ce dacă umblu teleghidată, cu inima galopând, prin toate colţurile camerei, afarei, muzicilor, lecturilor doar extraşcolare? Fac orice din ce-mi rămâne după ce nu mai pot să fac nimic. Numai ca să-ţi fac ţie în ciudă. Mda. Nu sunt cine ştie ce erou. N-am sprijinul turmei pentru că turma sforăie sau dacă nesforăie, o face cu scopuri întotdeauna ocazionale şi bine determinate. Petrec, termină lucrări pe ultima sută de metri, se sărută sau se roagă. Eu nu sforăi de felul meu. Pentru că-ţi stau ţie împotrivă. Eşti prea lungă şi tălâmbă, în cârdăşie cu viforul, cu ascuţimile copacilor scheletici şi cu deprimarea. Şi ai o dorinţă de dominaţie (da, şi o putere) care ţi-a depăşit de mult lungul nasului, de prin septembrie aşa.

Drept pentru care, cu ultimele cuvinte ordonate şi coerente pe care eforturile mele reuşesc a le articula, îţi spun, nemernicie de beznă, că te urăsc.