Bunadimineţeşti afară din aşternut cu ochii prea lipiţi şi mintea prea şifonată ca să nimereşti papucii. Localizezi mobilul şi-l târăşti de sub pernă în doar 30 de secunde. Mda. E mort.
E 13 şi 13, dar tu nu ştii încă. Speri să fie mai devreme azi (ca în fiecare zi de vreo două săptămâni încoace). Ai visat mult şi frumos. Ai putea savura o emoţie nouă care să-ţi însoreze micul dejun, dacă zorii tot i-ai ratat (ai început să-ţi dai seama)…
Dar, fir-ar! s-a rupt firul când te-ai aruncat în capul oaselor, gata să sari la gâtul dimineţii: iar te-a fentat, nemernica! …regretabilă izbucnire. Dânsa-i pe alte meleaguri de mult, ca şi, de-acum, surpriza onirică ce era pe cale să ţi se dezvăluie. Bravos.
Lasă, nu te mai încrunta aşa abitir: dacă ai impresia c-o ajungi din urmă şi-o prinzi de-un colţ, eşti cu siguranţă pe-o pistă falsă (şi mai faci şi ridurile alea adânci deasupra nasului). S-a dus ca un déjà vu scurt, ca o speranţă care ţi-a luat-o înainte sau ca vrăjitoarele alea care se transformă în cenuşă când le omoară scenaristul.
E 13 şi 19. Soarele se ţine cu razele de burtă şi râde cu lacrimi (chiar dacă n-ai dovada, că se ascunde iar după masa aia compactă de-un gri greu, aşa-numitul cer). Mda. Te duci să te speli pe dinţi şi să pui cafeaua-n filtru. Ziua abia a-nceput…
0 Răspunsuri to “Dimineaţa cea de toate zilele”