“Vrei să zbori sau vrei să cazi, / Dumnezeu e pe pervaz.”
Asta m-am trezit că-l aud când mergeam spre piaţă. Ştii starea aia de bună-dispoziţie molcomă, stabilă, în compania cuiva într-atât de familiar încât să te poţi prosti sau fi tu sau permite să te trezeşti spunând chestii fără logică şi negândite, pe care nici nu le-ai auzi dacă nu te-ar face atent ăl cu care eşti. Adică eu: “de unde-ai scos-o?”
Păi de nicăieri, era o rimă spontană, nedeterminată, fără conţinut încărcat de sens ori măcar conştientizat, fără link către vreun gând mocnit recent sau, şi mai şi, către vreo experienţă lăsată la decantat. Deci, nu-nsemna nimic. Nici măcar n-a avut aerul de gânditor sau expresia abia percepută de transă, care dau bine atunci când străfundul sufletului îţi mai aduce plocon câte-un bebeluş hidos şi zbuciumat la uşa conştiinţei şi te pune să-l schimbi de toţi pempărşii. Sau vreo umbră de încruntare a la “wtf”, nik.
Ce face subconştientul ăsta. (da, e subconştient – nu inconştient – adică un fel de “perioadă de probă” de care tre să treacă zombii din inconştient care au prins poftă de viaţă, ca să poată ajunge să activeze în cadrul conştientului.)
Înapoi pe pervaz. Mamă, asta trebuie scrisă, m-am gândit. Atât de simplu spus, nici măcar nu-i metaforă, e mai degrabă o parodie. Şi-i atât de plină de înţelesuri, că n-aş şti de unde să-ncep interpretarea ( taică-miu ar face-o mai cu talent) şi oricum n-aş reuşi-o exhaustivă plus că explicând-o, schematizând-o, digerând-o explicit şi exterior, aş oferi o imagine sărăcăcioasă cititorului. Sărăcăcioasă şi lipsită de strălucire (pe care o are din plin! – dacă nu o vezi, află că poezioara asta nu e neapărat o parodie, pentru tine poate să fie o ghicitoare. Una din alea care face diferenţa între coroană şi “unde-ţi stai picioarele îţi va sta şi capul”; care deţine cheia porţii imense şi masive, în spatele căreia te aşteaptă orbitoarea comoară.)
Aşa că nu mai zic nimic; tac. Fiecare s-o dezlege pentru sine, e-o ghicitoare personalizată (ca-n direct mailing). În plus, explicaţiile nu sunt nici necesare, nici suficiente, în astfel de stări. Ia uite ce bine le zice nenea ăsta (unul John Baillie): “Prezenţa lui Dumnezeu este de aşa natură, că pentru cei ce nu au trăit-o niciodată, argumentele sunt zadarnice, iar pentru cei ce au trăit-o, argumentele nu sunt necesare.”
Acuma nu ştiu pe câţi dintre cei din a doua categorie i-a bătut gândul să zboare când erau mici ori să cadă când au mai crescut 
Dar dat fiind că au descifrat deja ghicitoarea, pentru ei rămâne, şi mai simplu, o metaforă…
0 Răspunsuri to “Ghici parodia mea”