Arhiva pentru noiembrie, 2008

Ai toată viaţa înainte

O recitesc, după…un an şi ceva? Pentru că îmi era dor de ea, sau doar de o carte familiară precum o cunoştinţă veche, fiindcă ea nu se putea schimba prea mult în timpul ăsta. Şi pentru că e uşoară, prietenoasă, un fluturaş printre apăsătoarele deadline-uri dintre multele coperţi de pe (de pe lângă, de sub) birou.

Şi cu toate astea, plină de miez. Serios! Păi cum plină? Păi, aşa cum râşneşti miez de nucă şi îl presari într-un aluat de cozonac. Plină, adică în fiecare pagină, de la prima până la ultima.

În cozonacul ăsta, sinceritatea pişcă în fiecare felie. Dar pentru că este sinceritatea unui copil, te încântă. Egoismul te-ncolţeşte când nu-l mai aşteptai. Dar nu te surprinde, ci te înduioşează.

Nu degeaba folosesc imagini christmăsitoare şi delicioase, să nu credeţi asta, că aş avea eu o dispoziţie. Ci fin’că aşa-i cartea, e jucăuşă şi hrănitoare, te face să râzi, dar te pune pe gânduri. Adică dulce-amară. Nu nu, nu precum ciocolata de post: precum miezul de nucă.

E genul de carte pe care nu o reciteşti pentru idee. Nu-i într-atât de gravă încât să merite ideea ei atâta bătaie de cap, nici atât de scorţoasă cât să-i uiţi ideea după un an şi ceva. Pentru altceva cotrobăi prin rafturi în căutarea ei: pentru că nu te plictiseşti citind-o. Ba m-aş mai încumeta la o zicere: îţi vine s-o citeşti, tocmai ca să alungi (nu să-ţi omori!) plictiseala.

Nu trec patru rânduri fără măcar o exprimare savuroasă, iar stilul dulce-amar al protagonistului de a interpreta şi de a-şi acomoda lumea exterioară desenează un surâs, vizibil au ba, în sufletul multor cititori, poate şi-al dumneavoastră.

Scrierea e… ca un foc de artificii. Da, aşa-i, dar…, vor da a spune unii, dar îţi muşti buza (prevestitoare-a scepticism şi critică), atunci când artificiile celebrează adevăruri. Atunci când sub explozii de culori, un protagonist de 10 ani poartă-n maraton un mesaj matur, o durere veselă şi un pragmatism plin de sensibilitate. Şi, în final, arde odată cu torţa.

Savuroasă carte. Iar traducătorul merită o pagină pe wiki. (De pe site-ul lui, la volume traduse, o puteţi descărca.)

De omuleţul care ne vorbeşte dintr-ânsa (da, chiar ne vorbeşte!) o să vă fie dor niţeluş. Doar atât cât merită protagonistul unei cărţi bune. Apoi, o să vă vedeţi iar de viaţa dumneavoastră, aşa cum îndeamnă titlul. Căci “oamenii ţin la viaţă mai mult ca la orice şi e chiar amuzant, când te gândeşti câte minunăţii există pe lume”.

Finalul… e neaşteptat, ca un suflet de om. Şi, aţi putea constata dumneavoastră, tulburător.

S de la semilună

SUneori, mă înec cu dorul de tine. Nu e dor de fapt, ci o senzaţie acută a lipsei tale. Ca atunci înainte să pleci şi ca azi dimineaţă de noiembrie. Cred că e atunci când lipseşti din dialogul meu interior. Când anii pe care i-am aglomerat după liceu uită conţinutul şi aroma usturătoare a replicilor tale. Atunci eu urlu a gol şi urletul ţâşneşte atât de brusc încât atinge pragul conştiinţei.

Aşa că uneori, mai des în dimineţile de noiembrie cu boltă rece şi depărtări ispititoare-lungi, mă zgribulesc în faţa geamului deschis ca şi când m-ar vizita o stafie.

Mă înec – ştii, aşa cum te îneci în public cu cafeaua şi trebuie să înghiţi prelung ca să nu tuşeşti? – şi inspir ritmic, controlat, cu toată cutia toracică, de parcă tocmai aş fi înapoi în liceu şi aş afla că T. se mută în Sibiu. Ăsta e primul semn. Apoi, mă iei prin învăluire. Sculptezi golul de tine în juru-mi cu atâta măiestrie, încât asta e tot ce inpir. În câteva secunde, mie-mi rămâne din mine doar conturul S în care nimeni altcineva în afară de tine nu se încadrează. Din mine, conturul tău îşi strigă posesoarea. Eu, ce să fac, şterg cu mâneca viguros şi înghesui anii peste, dar de fiecare dată mai rămâne din el, ca o semilună. Semiluna S.

Ei şi după ce mi s-a facut gol de tine, golul îşi cere drepturile, aşa cum şi le cere o sete sau o lipsă de libertate. Acum urmează faza clasică, în care dorul sfredeleşte acut şi flămând, precum foamea-n revoltă stomacul.

Helăăăău, când ai devenit o nevoie concretă într-o piramidă personală încă nedefinită? Când te-ai insinuat în substraturile-mi sufleteşti? În câte alte dimineţi, apele-mi adânci se înspumează-n S şi eu mă grăbesc să nu-mi dau seama, ai idee? În câte altele oglindesc o semilună, ca un semn din naştere al noi-ului? N-am idee… abia încep să aflu.

love actually

sis-dear

hide-and-seek1

emsu

is all around. in everyday life.

soulstorming

ce mă mai tulbură poza asta la fiecare revedere, adică mai zilnic

catedrala

(sursa: Ziarul Lumina)

s-ar mira unii, adică mai toţi, da ce-are domnule?, cum zice profa mea care seamănă cu Pokahontas; ei, nu ştiu, are ce are cu mine, de mă cuprinde şi mă absoarbe, da mai întâi mă pune pe freeze. şi nu crucea, textul de dedesubt de care nu ştiu să scap ori acţiunea din prin plan, care nu mi-e clară. e ceva dincolo de astea, dincolo de femeia aia în negru, dincolo de câmpie, habarnam. m-am săturat s-o gândesc, cât mai pe negândite, emoţia ei s-ar traduce aşa, ia:

libertate
fericire
inimă strânsă
Sandra
liceu
toamnă
frig
fular
copaci goi
fericire
maximul de fericire atins ever
recunoştinţă puhoaie
lacrimi fără cuvinte
izbucnire
explozie de suflet
explozie de libertate
free
suflet
Dunăre
Bărăgan
bunica
înţelepciune
bunătate
alergat
dimineaţă
după-amiază
degete îngheţate
gară
abur
geam aburit sparge-l
ieşi afară
aer
aer mult aer
lumină în ceaţă
frig frumos
vioi
viaţă
asta înseamnă fericirea
lin
viaţă
bucură-te
zbor
curat
liber, foarte liber
iubit
foarte sigur
toamna e cel mai frumos anotimp
toamna e cel mai sincer anotimp
toamna e cel mai liber anotimp
aşteptare
abia-aştept
zori de zi
mama tata acasă beky
plecat
fugit
pat de dimineaţă
afară
fugi!
minunat
mai liber ca niciodată
uşor
nelimitat
cred
speranţe mii
vise enorme
credinţă familie libertate
mulţumesc!
bucuria ca şi cuib
bucuria ca existenţă
libertate = siguranţă
nu vreau să dorm vreodată
oameni oameni oameni
oamenii sunt frumoşi ca toamna
viaţa ca minune
minunea ca viaţă
freamăt
abia aştept

îmi pare rău că nu ştiu să simt decât în cuvinte, asta înseamnă că vreu nu vreu tot o gândesc. aş fi vrut să pot simţi în culori, să cânt, să sculptez, să desenez rochii şi să confecţionez haine. da nu ştiu decât cuvinte, nu le-am cerut eu, m-am trezit cu ele. şi nu ştiu să le nici strunesc nici înmulţesc, ce aiurea; da nici să le pierd, de-acuma nu concep, cum m-aş mai cunoaşte sau recunoaşte?

Viaţa e frumoasă la Palatul Şuţu

d437207821b62dc57265f6ecf2ba9dc6

Se întâmplă un eveniment frumos ca viaţa mâine, poimâine şi răspoimâine. În cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” (lungu-i, Doamne şi-ncâlcit!), iaca avem 3 seri la Palatul Şuţu:

19 noiembrie
Miercuri, ora 17:00
“Viziuni” – Recital Cameral cu Tibor Ivan (Slovacia) la acordeon şi Ştefan Doniga (România) la pian

20 noiembrie
Joi, ora 17:00
“Piese în formă de pară” – muzică de secol XX
Soprana Ralitsa Goranova (Bulgaria), Ana Chifu (Ro.) la flaut şi Raluca Ouatu (Ro.) la pian

21 noiembrie
Vineri, ora 17:00
Recital al Cvartetului “Bella Musica”

Mai multe, aci

Pagina Următoare »


"A recunoaşte dreptul celuilalt de a fi el însuşi poate însemna recunoaşterea dreptului său de a mă ucide. Dar dacă stabilim o limită dreptului celuilalt de a exista, lucrul acesta devine nedrept."

"Scânteia divină să n-o pierdem!

Această lumină în noi... Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi faţă de ea.

Nici o clipă să nu apună. Să nu fie apus, să nu fie noapte în noi."

"Omul poate merge la moarte şi se poate justifica pe căi proprii, egal valabile."
Sa pastram Romania curata!

Zi de zi

"Suntem şi trebuie să fim slobozi a face binele şi a veni în ajutorul aproapelui nostru: nici o lege, nici un regulament, nici o formă de orice fel, nici o precauţie sau teamă, nici un motiv de tipul "să nu se spună că...", ori "să nu pară că...", nu ne poate fi stavilă, pretext, justificare." (N. Steinhardt)