O recitesc, după…un an şi ceva? Pentru că îmi era dor de ea, sau doar de o carte familiară precum o cunoştinţă veche, fiindcă ea nu se putea schimba prea mult în timpul ăsta. Şi pentru că e uşoară, prietenoasă, un fluturaş printre apăsătoarele deadline-uri dintre multele coperţi de pe (de pe lângă, de sub) birou.
Şi cu toate astea, plină de miez. Serios! Păi cum plină? Păi, aşa cum râşneşti miez de nucă şi îl presari într-un aluat de cozonac. Plină, adică în fiecare pagină, de la prima până la ultima.
În cozonacul ăsta, sinceritatea pişcă în fiecare felie. Dar pentru că este sinceritatea unui copil, te încântă. Egoismul te-ncolţeşte când nu-l mai aşteptai. Dar nu te surprinde, ci te înduioşează.
Nu degeaba folosesc imagini christmăsitoare şi delicioase, să nu credeţi asta, că aş avea eu o dispoziţie. Ci fin’că aşa-i cartea, e jucăuşă şi hrănitoare, te face să râzi, dar te pune pe gânduri. Adică dulce-amară. Nu nu, nu precum ciocolata de post: precum miezul de nucă.
E genul de carte pe care nu o reciteşti pentru idee. Nu-i într-atât de gravă încât să merite ideea ei atâta bătaie de cap, nici atât de scorţoasă cât să-i uiţi ideea după un an şi ceva. Pentru altceva cotrobăi prin rafturi în căutarea ei: pentru că nu te plictiseşti citind-o. Ba m-aş mai încumeta la o zicere: îţi vine s-o citeşti, tocmai ca să alungi (nu să-ţi omori!) plictiseala.
Nu trec patru rânduri fără măcar o exprimare savuroasă, iar stilul dulce-amar al protagonistului de a interpreta şi de a-şi acomoda lumea exterioară desenează un surâs, vizibil au ba, în sufletul multor cititori, poate şi-al dumneavoastră.
Scrierea e… ca un foc de artificii. Da, aşa-i, dar…, vor da a spune unii, dar îţi muşti buza (prevestitoare-a scepticism şi critică), atunci când artificiile celebrează adevăruri. Atunci când sub explozii de culori, un protagonist de 10 ani poartă-n maraton un mesaj matur, o durere veselă şi un pragmatism plin de sensibilitate. Şi, în final, arde odată cu torţa.
Savuroasă carte. Iar traducătorul merită o pagină pe wiki. (De pe site-ul lui, la volume traduse, o puteţi descărca.)
De omuleţul care ne vorbeşte dintr-ânsa (da, chiar ne vorbeşte!) o să vă fie dor niţeluş. Doar atât cât merită protagonistul unei cărţi bune. Apoi, o să vă vedeţi iar de viaţa dumneavoastră, aşa cum îndeamnă titlul. Căci “oamenii ţin la viaţă mai mult ca la orice şi e chiar amuzant, când te gândeşti câte minunăţii există pe lume”.
Finalul… e neaşteptat, ca un suflet de om. Şi, aţi putea constata dumneavoastră, tulburător.
Murmure