aproape că învăţam

departe
vorbeşti în somn
sub oraşele tale decupate pe perete
sub lenjeria ta şifonată
de pe patul tău sub care dorm
şosete sticle scame
la fel de dragi ca tine

departe
visezi frumos
te trezeşti dimineaţa faci duş
fără să aeriseşti prea mult
fără să tragi draperiile
ce obiceiuri proaste
dar la fel de dragi ca tine

departe
îţi deschizi laptopul
frigiderul dacă ai timp
puţin de tot şi geamul
dulapul cu multe cămăşi
cu parfumul pe raftul de sus în dreapta
şi punga aruncată cu lenjeria de corp
pe care o urci pe tine
în spatele meu
pe sub prosopul ăla caraghios
şi la fel de drag ca tine

aproape
te simt când
mă impregnez cu amintirile astea
mă uit la filmul ăla de care ziceai tu
rulez în căşti piesele neasortate
furate de pe mp3ul tău
rumeg la chifla din spring
ştii cât e asta la kfc, douăşcinci de mii,
îmi beau cafeaua ca să-nvăţ
în noaptea asta în care
iar mă afund în scris ca
tine-n mine
ca să te simt
de departe
mai aproape decât crezi.

nu-i da drumul.

“deci, fără această nădejde nu se poate face nimic. (…)

şi aşa, încet încet, s-a făcut. dar insist şi repet: nădejdea mea, cum să spun, în sinea mea, am supradimensionat-o chiar la propriu, adică am încercat în permanenţă, ori de câte ori nădejdea a fost oarecum rănită de anumite întâmplări ale acestei vieţi, să merg mai departe cu şi mai mare nădejde.”

A sense of identity

„A man’s character is discernible in the mental or moral attitude in which, when it came upon him, he felt himself most deeply and intensely active and alive.
In such moments there is a voice inside which speaks and says: „This is the real me!”

William James, in a letter to his wife

just now

n-o să mă scufund
n-o să mă scufund
m-agăţ de ce nu există
dar cred
şi nu mă scufund
ştiu aşa
îmi trebuie
perfect
intru pân la gât
dar nu mă scufund.

fiidcă atât îmi trebuie.

smooth

- (du-te să te-mbraci, mamă, învârţi la mămăliga aia-n picioarele goale.
- nu mi-e frig.)
- da, fato, vino să te-mbraci.
- nu mi-e frig!
- nu contează, vino oricum.
- mi-e cald, nu înţelegi?
- nu contează, aşa-mi spui şi tu mie, vino să te-mbraci.
- mama ta de fată.

- acuma spune.
- nimic, vroiam doar să stai cu mine.
- …şi mama. eşti o egoistă.
- e, bine, du-te înapoi.
- da pe bune eşti egoistă la faza asta.
- hm… tu eşti singura persoană pentru care… tu eşti singurul lucru cu care sunt egoistă.
- …stai să scriu asta!

- deci ţie îţi plac ăştia?
- da. ţie nu?
- sună bine. da acuma că ştiu că îţi plac, o să-i ascult cu atenţie.

- tema era negativ – pozitiv.
- descrie-mi. ce ai transmis tu în pictura asta. ca şi cum ai comenta o poezie la română.
- nu.
- de ce?
- nu.
- vrei să rămâi un mister pentru mine?
- da.
- ei, mă-sa! bine…
- …tu ce crezi că am încercat să transmit?

- îţi place, vrei s-o schimb?
- îmi place…
- povesteşte-mi.
- …povesteşte-mi tu. în momentul ăsta aş tăcea.
- şi eu.
- ok. hai să tăcem împreună atunci.
- ok.  tu îi cureţi, eu îi tai.

- când îmi faci mă brăţară?
- îţi fac. într-o zi o să-ţi fac.
- toate prietenele tale au. mă duci cu zăhărelu de două luni…

- am visat frumos.
- o, şi eu. foarte frumos, da am uitat.
- am visat un băiat.
- a, şi io.

- ştii ce facem? hai să-ţi arăt ce facem.
- stai umpic. să trag draperia asta… aşa.
- nuuu, asta vroiam să îţi arăt eu acum.

- nu mai e nici copacul ăla acolo…
- da, asta vroiam să-ţi spun. mamă ce mă enervezi! gândeşti ca mine, îmi iei cuvintele din gură.
- …tot timpul am fost mai rapidă

- stai să scriu asta!
- nuuu mai scrie şi asta…

- nu, glumesc, poţi să stai cum vrei. dar tre să-ţi arăt cum să stai.
- e bine?
- piciorul tău tre să stea, stângu, sub celălalt. aşa.
- (da de ce tre să stea aşa? te doare ceva?
- nu, mă desenează. şi îi place să mă regizeze.)
- nu stai bine.
- da cum?
- …aşa.
- aşaaa…
- …bănuiesc că vrei să scrii asta, nu? (mama, dă şi mie agenda ei cu pokemon de pe pat…)
-

(- nu vreau să arzi ca o flacără. ai grijă de tine. promite-mi.
- promit. dacă n-am de mine, cum o să am grijă de ea?)