Iarăşi sunt singură acasă. Să vedem ce iese.
Trebuie să se întâmple ceva. O noapte întreagă singură e mare lucru: la fel de mare ca viaţa. Nu înseamnă nimic anume; decât că trebuie să se întâmple ceva. Ceva, adică o minune mică (precum un ghiocel sau o gâză sau un nor alb-aurit) şi nerevendicată. O minune banală, cotidiană…aşa ca-n viaţă.
E mult spaţiu în casa asta goală şi aeru-i înalt. Mâţa îşi vede de ale ei, se apropie de 10 şi probabil că începe să-mi adulmece şi ea abisul. Am de lucru, a, da, cât să-mi ocup toate cele opt ore de adânc. Pfiu, am scăpat. Dar dacă nu aveam…?
Traficul şi luminile de peste draperia oranj desenează rotocol după rotocol, pe Kogălniceanu înspre Dâmboviţa, în jurul pustiului meu. Aşa că mă cocoţ în centrul lui, ca într-un cerc magic, care mă apără de orice comfort sufletesc. E incomod, abrupt şi neliniştitor. Ca şi la tine-n pustiu, ca şi la ea. Cine zice că la el nu, e-un mincinos. Sau a rămas blocat în trafic.
Aş suna pe cineva. Aşa că n-o s-o fac.
În curând, liniştea asta închisă aici o să devină prea grea şi o s-o scap din frâie, fix în gând. Atunci o să încep să conversez cu mine. E, aia belea. De aia mi-era frică. „Nu sta de vorbă cu gândurile tale”. Păi, cum se face asta? Că tu tot timpul aşa procedezi şi eu niciodată nu m-am prins cum, domle. Adică, să fug de ele? Să fuuug? Păi e prea multă laşitate, n-o să fug. Doar sunt ale mele, trebuie să le cunosc. Dacă eu fug de ele, darămite ăla de-o să împartă cu mine multele nopţi singure.
Mi se face somn. Nu nu, îmi pun de-un espresso. Sunt singură acasă o noapte întreagă, cum să dorm? (Zi, vrei şi tu? Hai, fac mai multe, că nu ştiu cam câte vă prezentaţi de data asta.) Gândurile, da. Încep să vină de pe-acuma, că se apropie de 10 şi-mi adulmecă abisul.
E, să vedem ce iese.
***
Scuza-ma ca-ti napustesc in fisier, dar, vezi tu….e trecut de 11. Si sunt singura acasa.
Mi se muta un vecin in dreapta, si aud franturi de ceva prin perete. Poate meci, poate o discutie. Matza isi vede de ale ei…. si daca nu ar fi fost o zi atat de frumoasa cred ca ar veni si gandurile. Spre marele meu noroc, ele au plecat la plimbare in parc. Sunt in Cismigiu, unde de altfel as vrea si eu sa ma duc, insa nu am chef sa le intalnesc. In seara asta casa e un loc sigur.
Prea sigur chiar, de asta o sa ma si duc pana la urma in parc.
Vocile de alaturi se amplifica. Nu stiu daca sunt mai multi oameni sau daca au pornit televizorul. Ma sui pe geam. Vad !!! Vad ceva alaturi. E un mosulica in terning verde inchis. Mai sunt inca 3 barbati. 2 tineri, poate de varsta noastra, si inca unul de varsta medie. Cu totii sunt in trening si muta mobila. Ei nu m-au observat insa sunt sigura ca imi aud muzica. E Yann Tiersen dat foarte foarte tare. Vreau sa le atrag atentia ca eu eram aici dinaintea lor… si ca peretele dintre noi e doar un placaj dat cu var…..
Vai Evule! Cum o sa fie? O sa ne auzim cu ei prin perete in fiecare seara? Oare o sa ne imprietenim? Cine va sta aici? Par fericiti… cred ca se bucura ca vor locui aici. Dar oare care dintre ei va sta? Nu cred ca toti… nu au cum… sunt 4-5 oameni…. toti barbati… poate sunt rude…si pregatesc apartamentul pt cineva.
Am emotii… mai ales ca vor fi niste vecini foarte intimi…. vor auzi tot ce facem noi, si noi ii vom auzi pe ei… Sper sa nu asculte manele… si sa fie politicosi. Poate o sa jucam wist sau monopoly impreuna. Si o sa discutam despre politica si cultura.
Dar daca nu imi plac? Ma simt usor invadata. As fi vrut sa imi fi cerut si mie cineva acordul daca mi se muta in perete… Ce ma fac daca nu imi plac? Daca avem divergente? Daca sunt antipatici si galagiosi?
Ma ingrijoreaza.
Murmure