în culise

cum mă simt:

şi cum vreau să mă simt:

Castelul-Împreună

construim un castel împreună
din nisip iar degetele noastre se lungesc
până în spatele sternului, unde
aproapeating buricele
inimii, nu de tot!,
să nu plesnească de bucurie.

te afli în treaba ta
în lumea mea.

poate că nu ştii,
poate că uiţi,
dar nu contează:
poţi să faci ce vrei.

când te întorci construim din nou
un Castel Împreună.
nisipul nu se termină niciodată,
şi nici degetele unei prinţese.

s-a terminat

eşti aici
ca să îmi aminteşti că nu ştiu cine sunt
că cerul se sparge în cioburi în care nu mă văd eu
poate alţii mai limpezi
eu doar le colecţionez
în moalele inimii
unde se-nşurubează ascuţit
şi sângele cald le adastă tăişul.

mă taie
îmi sfârtecă după-amiezele
nu mai spun de visele
pătate de sânge
mai ceva ca lenjeria la menstruaţie
când aveam doişpe ani
pentru că acum am douăşdoi
iar inima
nu dă niciodată naşteri,
ea doar sfârtecă.

eşti aici
ca să îmi demonstrezi cât de ieftin mă vând
câte o oră 21 de minute
în care şterg ani, principii,
urmele de pe spate, de pe pat şi
de pe suflet şi
le înlocuiesc cu ale tale.

(scoate acum rufele
s-a terminat
programul

şi pleacă
eu rămân să-mi spăl golul
de tine.)

ai fost aici
să mă ajuţi să uit de mine.

ce drăguţ:
n-o să te uit.

on

success:

‘Again and again I therefore admonish my students both in Europe and in America:

“Don’t aim at success – the more you aim at it and make it a target, the more you are going to miss it. For success, like happiness, cannot be pursued; it must ensue, and it only does so as the unintended side-effect of one’s personal dedication to a cause greater than oneself

or

as the by-product of one’s surrender to a person other than oneself.

Happiness must happen, and the same holds for success: you have to let it happen by not caring about it.

I want you to listen to what your conscience commands you to do and go on to carry it out to the best of your knowledge”.

Then you will see that in the long run – in the long run, I say! – success will follow you precisely because you had forgotten to think of it.’

(Viktor Frankl in Man’s Search for Meaning)

and creativity:

‘Eminently creative persons were found to be a bundle of contradictions. The creative person was described in paradoxical terms—open, yet closed; flexible but also stubborn; complex, but also valued elegant simplicity; sicker mentally, yet also more sane than the average person’.

(from the findings of Frank Barron, UC Berkeley’s Institute of Personality Assessment Research in the late 1950’s and 1960’s)

role model