(with regards to leopard surd şi iubit)
Ei, fain p’acolo. Sistem vienez de pavilioane. Asta înseamnă verdeaţă, linişte (când nu-s ăia cu bâzâitoarele de tăiat frunze la câini), curat (relativ), păsărele cântătoare… Dar o mică problemă (şi e spinoasă pt mine că de’, traume din copilărie): mascota secţiei…
Când am aflat că tre’ să fac gărzi mi s-a urât. Atât îmi doream : “gardă uşoară şi somn liniștit lu’ Moţu!”.
Prima parte a urării am înțeles-o dar a doua, recunosc cinstit că nu prea..
Cine e Moţu? E o javră care își face veacul în fața secției de ‘jde ani, mănâncă din palmă şi doarme non-stop. Tot timpul la umbră lângă camera portarului. Viaţă de câine! Deci ce sens putea avea urarea?!
Noaptea la ora unu solicitare telefonica: o urgență în pavilionul de alături. Mă reped într-acolo, vorba vine, ajung până la ușă să ies când …Moţu sta drept în fața mea rânjindu-şi fasolea…ce-i drept fasole ascuțită. Era prima data când îl vedeam sprijinindu-se în patru labe și şi nu pe coaste (cum îl vedeam când mergeam la cursuri).
-Cuţu, cuţu! Hai, cuţu-cuţu! Moţu, Moţuuuuuuu! Na cu tata (javră)!
Moţu, complet refractar, mârâia în continuare și mai cu foc. Măcar dacă ar fi lătrat ar fi auzit vreo infirmieră ceva și mi-ar fi venit în ajutor. Sau să fi avut ceva să ii dau în cap, cu toate că eram convins că el aștepta doar o provocare. Sincer, îmi era rușine să strig, cum mi-ar fi stat în liniștea nopții să se audă urletele medicinistului de gardă. Să încerc să îl sugrum cu stetoscopul? Să mă culc pe jos să ma prefac mort – asta merge la urşi… Şi măcar dacă ar lătra, dar bestia doar mârâia…..semn rău. Hmm…
Ce mama naibii să fac?…Ala (pacientu’) putea da colţu’ în orice moment și eu mă jucam de-a dresajul în ușa secției!
Dau fuga la asistente…
-Nu vă supărați, am și eu o problemă…Nu pot să ies din cauza javrei ăleia!
-Aaaaa, pai dom’ doctor, ați intrat în garda fără oase? Nu v-au zis ceilalți colegi cum stă treaba? Cum vreți să vă dea voie Moţu? Stați că vă dau eu unu’!
Căută fătuca aia ce căută…
-Dom’ doctor, aveți o problemă, nu am nimic la mine.
-Da’ cu pâine merge? Că am văzut că lumea îi mai dă…
-Dom’ doctor păi ce faceți? Credeți că dați la crap aici?! Moţu nu mănâncă decât carne noaptea! Haideți că mergem la pacienți!
Şi pornim în cea mai absurdă căutare nocturnă de ciolan pe care am trăit-o/auzit-o vreodată.
Deschideam ușa încetişor și miroseam să vedem ce pachete primiseră pacienții (că de’ urechile mă înșeală dar nasul nu). În fine, într-al treilea salon mirosea corespunzător.
Deschid lumina, 5 băbuțe amețite se ridică într-un cot care mai de care mai beată de somn.
-Bre, care aveți oase? întreabă asistenta, percutant dar destul de confuz.
-Haaaa? a fost răspunsul general.
-Nu vă supărați, îmi cer scuze, dar am nevoie de niște oase ca sa dau la câine! încerc eu sa lămuresc problema.
Şi, în loc să văd în ochii lor uimirea faţă de cererea mea cretină numai că văd cum infloresc zâmbetele:
-Aaaaa, nu va lasa Moţu sa ieșiți! Nţ-nţ-nţ! Luați d’acilea dom’ doctor că și noi strângem că mai vin pe la noi rude, nepoți și nu pot să iasă!
p.s. Am aflat că Moţu a dispărut de 2 zile. Teii din părculeţul clinicii sunt parcă mai parfumați ca niciodată…
0 Răspunsuri to “D’ale gărzilor la neuro:”