lasă-mă doar să îi spun Doamne
cum
cuvintele mele fac ochii mari şi-amuţesc
dându-i târcoale ieri un pas mai puţin decât
azi un vârf mai aproape ca ieri
abia îndrăznesc să m-apropii
eşti şi Tu înăuntru altfel
n-aş păşi decât înapoi şi nici măcar în mine.
lasă-mi doar respiraţia
s-o înfăşor în jurul gândurilor poate nu-mi mai plâng
poate nu-mi mai cer,
doar respiraţia şi o lacrimă
s-o-nfior pe deget
când nu-nţeleg
nu-nţeleg
cum de ce eu
aş merita…
cât frumos,
câtă rugă,
vântul se despică
în doruri.
iar lacrimile mele tulbură valuri
ca herăstrăul într-o seară întunecată
când îi şopteam saltă, supărato,
eu o să cred pân-o să mor
ce-o să-mi faci
ce-o să-mi faci
mai frumos decât am înmărmurit deja?…
mi s-a zgribulit privirea-n jurul celeilalte
şi inima mă-ntreabă cât de adâncă minunea
cum de n-ai ştiut până acum doar
eşti mai mare decât pumnul de ea
grindă după grindă
inimii i se dârâmă solzii
până acum ani întregi
au pregătit-o
credea că ştie toate furtunile
sau aproape
şi aproape avea dreptate,
pe când adierea era atât de aproape
că nici n-o ştia…
toate mi se dărâmă în linişte
n-a fost mai curată neputinţa
n-a fost mai nespus negrăitul
şi mai plin adâncul…
cât frumos
cât vânt
cât zbor
ţine-mă de inimă Doamne
şi cu lacrima-nainte,
să dau viaţa peste cap chiar de-ar fi să mor, căci
acum cred şi mai mult că se poate
mai presus decât moartea.
…palpită mai adânc decât orice miez
şi înjunghie mai lent ca o geană…
iar respiraţia mi-a înlemnit
ca la trecerea unui vis cu îngeri.
…episodul de liniste, frumusetea in stare pura, analiza pe care am fost obligat sa o parcurg, modul in care ma raportez la cei dragi, ma descopar si ma uimesc, sufar si iubesc, ma rog si fac eforturi sa inteleg… am atat de multe DeCe-uri in minte incat ma las prada puritatii sentimentului si integrez cat este posibil pentru a evita vinovatia, pentru a fi autentic cu mine si ceilalti, pentru a reusi.