urlu.
lovesc în gol ca un om fără mâini.
se scurge vlaga din mine,
simt cum se scurge.
mă înec fără să mă doară.
mă sufoc respirând.
nu respir şi trăiesc.
nu-mi trebuie să mănânc.
nu-mi trebuie să respir.
toate s-au oprit în mine.
e doar ecou de inimă, ferm şi neoprit.
asta e tot ce sunt.
ca un orologiu masiv în mijlocul nopţii.
creştem mari.
sunt teafără, doar că mestec
fiecare fibră din durerea-ţi
şi-i sorb aşchiile.
n-am mai fost aici,
nu te-am mai fost aici.
ce mă fac eu cu tine?
semnul crucii şi respir
neputinţă.
nici nu bănuiam…
…………………………..
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
încuviințează umbrei care sunt
să nu se teamă când cu tine umblă
oriunde pui piciorul pe pământ.
…………………………..
Căci asta e iubirea cea mai mare,
să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
iar când nu e cu tine și te doare
să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
…………………………..
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
privirile ni s-au unit de tot,
rămân aici, dar am fugit afară,
te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
…………………………..
Profeții însă iată ce-mi arată :
te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
și ne vom cheltui lumina toată,
îngenunchind sub cer ca niște orbi.