Uite… s-a deschis. Intrăm?
Mie mi-e frică să intru de una singură, am mai încercat şi după-amiezele trecute, când afară zorea molcom sau ningea cu soare. Ştii… înăuntru sunt multe chipuri cu zâmbete neterminate pe ele, iar privirile li se-ndreaptă strâmb către mine când apar în prag. Mă invită ştirb să poftesc… Pe tejghea domnesc platouri cu pere zemoase, cu mandarine de pus sub brad, trufe, zahăr caramelizat şi biscuiţi cu unt. E foarte primitor, ca într-o carte pentru copii. Ca în Hansel şi Gretel.
Poze colorate înviorează pereţii, cu dinţi rotunzi şi ochi strălucitori. Ce culoare sunt? întreabă fiecare dacă tragi de un şiret împletit cu ciucuri, şi atunci vezi numai sunete dintr-un cântec de leagăn, ca pe pereţii bunicii. Şi tu trebuie să le ghiceşti culoarea. Când vei reuşi, dinţii rotunzi vor izbucni în zâmbete aşa de palpabile, încât o să le iei în buzunar şi o să le duci la tine în cameră!
Vin des şi mă învârtesc pe aici, să ştii. Cu fularul cu zimţi şi cu mănuşile în straturi, ca nu cumva să-mi îngheţe mâinile ca vara. Vreau să nu le am amorţite: în caz că prind curaj şi intru, să pot trage de şiretul împletit. Poate de data asta o să nimeresc.
(Se zvoneşte printre-ai casei că atât de mult îşi doresc ochii strălucitori din spatele pozelor să prindă glas, încât atunci când o să izbuteşti să le ghiceşti culoarea, ei o să coboare dolllldora de daruri pentru tine! Fiindcă le-au pus deoparte de fiecare dată când cineva încerca să-i dea jos de pe perete şi nu reuşea. Proprietăreasa zice că cică…
…degete pline de bucurie îşi vor croi neobosite drum în podul palmei tale…
…cuvinte peltice de fericire şi-o vor lua unele altora înainte, ca să-ţi povestească primele toată aşteptarea…
…bulgări de zăpadă îţi vor izbi călduros pulovărul pe gât cu aroma lor de stofă groasă şi obraji neraşi…
…gene zglobii o să-ţi iscodească cerceii, patinându-ţi un fulg de nea înspre pleoape…
…şi încă muuulte, multe.)
Vin des şi dau târcoale prăvăliei. Vecinii mei cumpără ciubuce şi covrigi dulci lăcuiţi pentru micile lor magazine, unde vin copiii şi dau un banuţ pe-o bomboană. Noi ne bem ceaiul împreună şi degustăm biscuiţii cu unt, ne creştem pisicile şi unii dintre noi au copt copii, alţii desenăm viitorul pe pereţi şi mai împărţim un fum; uneori, unii dintre noi nu ne vedem cu sacul de zile, dar pentru fiecare zi punem deoparte câte o pară zemoasă – aşa cum fac şi pereţii mei cu poze – ca să sporim bucuria întâlnirii…
E bine, ningem frumos, apoi eu îmi iau la revedere şi trec pe aici să zâmbesc pe geamul încruntat… la pozele care zâmbesc pe pereţi.
Doar că atunci când îmi fac curaj să intru… de multe ori, printre chipurile cu priviri neterminate şi zâmbete saşii care mă invită poftiţi din prag, se face aşa… brusc frig. …şi îngheţ!… printre straturile de mănuşi – chiar dacă de fiecare dată mi-am mai cumpărat o pereche înainte – aşa că nu nimeresc defel şiretul ăla împletit…
Apoi, ai casei îmi oferă mandarine şi zahăr caramelizat pe gratis, ca să mă consoleze, iar proprietăreasa îmi aminteşte ce belşug de daruri o să primesc în ziua când voi reuşi să-mi fac visele realitate şi pozele din D:\eva_docs\stuff\more or less affective\his oameni, iar eu nu îi mai pomenesc de bulimia de la şaişpe ani şi îmi înnod lacrimile cu ciuda ca bomboanele pe tort.
Apoi plec acasă şi dorm mult, mult, zile. Când mă trezesc, mai arunc un ochi la prăvălie şi văd ba că are obloanele trase, ba că se face inventarul. E bine, îmi zic, poate descoperă că vreunul dintre-ai casei fură şi-l dau afară. Să fie măcar cu unul mai puţin dintre ăia cu zâmbete neterminate, şi data viitoare intru cu mai mult curaj şi cu mai multe mănuşi! Aşa că aştept să tresalte ca s-o pornesc într-acolo. Doar că de fiecare dată mi-e cam frică singură, ştii…
A, uite Doamne, s-a deschis! Intrăm?
Murmure