Mai sunt si alte feluri in care Dumnezeu este “absent”. Atat timp cat noi insine suntem reali, atat timp cat noi suntem cu adevarat noi insine, Dumnezeu poate fi prezent si poate face ceva cu noi. Insa din clipa in care incercam sa fim ceea ce nu suntem, nimic nu a mai ramas de spus sau de facut; am devenit niste fantome, niste prezente fara realitate, de care Dumnezeu nu Se poate apropia.
***
Pe cand eram un tanar preot, dupa o predica, una din multele pe care le-am tinut intr-o parohie, o tanara a venit la mine si mi-a zis: “Parinte Antonie, cu siguranta sunteti un om neobisnuit de rau”. I-am raspuns: “Sunt, desigur, un om rau, dar cum de ti-ai dat seama de asta?” Atunci ea a zis: “Fiindca ne-ati descris atat de bine pacatele, incat este cu neputinta sa nu le fi savarsit la randul dumneavoastra!”
(Mitropolitul Antonie al Surojului)
*carl rogers este un psiholog si psihoterapeut umanist, care a pledat in mod perseverent pentru autenticitate (inteleasa ca transparenta si sinceritate) si le-a practicat in relatie cu clientii sai
Inteleg ce spui dar, ca sa fii autentic, trebuie sa te cunosti foarte bine si cel mai inspaimantator lucru este sa te privesti pe tine insuti exact asa cum esti.
Inteleg ce spui, LoRE… fara “dar”.
…………………………………
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.
…………………………………
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.
Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
…………………………………
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.