prin strigăt

te implor
să laşi toate muzicile alea la o parte
chiar dacă strigă în locul tău
să nu le mai asculţi
ci mai bine
poveştile copiilor
dimineţile de octombrie
frunzele, ceaţa, trunchiurile, vântul, norii
şi înbisericile dintre ele

e tricky
sufletul, se subţiază şi bântuie prin toate hornurile
scormoneşte în jur în toate jarurile
atunci când îi imaginezi aripi
cântate la pian sau la două chitare reci

dar poate e doar o dâră dinr-un foc grăbit de octombrie
când ai imunitatea mai slăbită
sau vom vedea

te
cred că se poate
cu toată credinţa mea
şi n-am nevoie de nimic şi
de tine, nu eu;
iubesc. şi apoi?
şi atât.

(off… există mai sus de-atât?…)